Ploaia

Am vrut să postez asta de ieri, dar nu mi-am găsit inspirație printre meeting-uri și alte picături de viață izbindu-se de asfaltul zilei mele. Astăzi am găsit câteva momente de pace în care să mă conectez cu mine însumi și să adun ploaia de peste weekend în cuvinte.

Am revenit anul acesta în România, cel puțin pentru o perioadă. După 4 ani și jumătate petrecuți în afară, căutând răspunsuri la întrebări pe care nimeni nu le-a pus vreodată. Am pus multe planuri pe standby și am făcut un salt care pentru mine a fost monumental la momentul respectiv. Au fost 4,5 ani de aventuri psihologice, procese de învățare și lecții dure la care m-am supus și am fost supus. A fost, înainte de toate, și o călătorie de cunoaștere din care m-am întors același, dar diferit în atât de multe feluri.

Întoarcerea a venit cu o presiune psihologică enormă, o perioadă de ajustare care m-a împins în zone întunecate pe care le-am crezut de mult uitate. Ca și mine, Bucureștiul a rămas la fel, dar s-a schimbat atât de mult, îl privesc și mă privește prin alți ochi acum, iar reluarea simbiozei cu orașul nu a fost un proces ușor. Am avut realizarea că trebuie să mă adaptez la o nouă realitate. Tot ce am învățat și transformarea mea după experiența în străinătate a fost pusă dur la încercare. Uneori s-a manifestat prin reacții necontrolate la lucruri mici, alteori prin spiralări și disperare existențială, uneori am rănit oameni sau am afectat relații în acest proces de adaptare și vindecare, iar pentru asta îmi pare rău.

Cunoșteam cântecul orașului, dar i-am pierdut ritmul, a durat un pic până l-am regăsit. Acum pot să ies încrezător în ploaie sub umbrela propriei realinierii mentale, cele trei stări ale Eului meu readuse în echilibru. Ascult claxoanele de afară și picăturile izbindu-se de geamul meu, mă uit în depărtare la clădiri vechi și delapidate și respir ușurat. Acum sunt pregătit să reprimesc Bucureștiul în sufletul meu și să reluăm dansul disfuncțional pe care l-am întrerupt acum 4 ani și jumătate, un dans macabru al inspirației născute din decrepitudine și suferință, combinată cu fascinația frumosului urât. Măcar pentru o perioadă.